top of page
Caută
  • Poza scriitoruluiEmil Tanca

Adormirea Maicii Domnului, 15 august



Praznicul Adormirii Maicii Domnului este fixat in calendarul ortodox in 15 august. Este sarbatoarea mutarii sale la cer cu trupul. Potrivit Traditiei, Maica Domnului a mai trait 11 ani dupa inaltarea Mantuitorului. A fost instiintata de ingerul Gavriil de ziua in care va trece la cele netrecatoare. Trupul ei nu a ramas in mormant, pentru ca Fiul ei, Cel care a biruit moartea, l-a ridicat la cer. Sfintii Parinti afirma ca dupa cum trupul ei a ramas integru, adica feciorelnic, in timpul nasterii lui Hristos din ea, tot asa a ramas trupul ei fara stricaciune intru adormirea si mutarea ei de la viata pamanteasca la viata cereasca.


Sfintii Apostoli au fost adusi in chip minunat de Sfantul Duh din locurile in care vesteau Evanghelia, ca sa-si ia ramas-bun de la Maica Domnului. Numai Sfantul Apostol Toma nu a fost de fata la inmormantare, dar prin lucrarea lui Dumnezeu se invredniceste si el sa ajunga la mormantul Maicii Domnului dupa numai cate zile de la ingroparea ei si deschizandu-se mormantul, nu au mai gasit trupul acesteia, ci doar giulgiul, semn ca trupul ei fusese ridicat la cer.


Biserica Ortodoxa vorbeste de Adormirea Maicii Domnului ca fiind o mutare la cele netrecatoare. O mutare nu doar cu sufletul, ci si cu trupul. Preafericitul Parinte Daniel marturisea intr-o predica inchinata Sarbatorii Adormirii Maicii Domnului ca Sfintii Parinti au randuit ca acest praznic sa fie numit mutare si nu inviere sau inaltare, pentru ca Maica Domnului nu s-a ridicat la cer prin propriile puteri, ci cu puterea dumnezeiasca a Fiului Sau. Dupa cum Fecioara Maria L-a purtat pe Hristos in lume pe mainile ei, tot asa si Hristos in ceruri, dupa adormirea Maicii Sale, a ridicat-o cu bratele Lui, aratand-o ingerilor ca fiind Imparateasa cerurilor. Ca orice om, ea trece prin moarte, dar Maica Domnului nu ramane in moarte, ci din iubire si cinstire pentru ea, Fiul sau cel vesnic o ridica la ceruri.


In icoana sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, Hristos este reprezentat cu un copil in brate. Acest copil simbolizeaza sufletul Maicii Sale. Sfintii Parinti afirma ca la putina vreme de la ridicarea sufletului ei la cer, a fost ridicat si trupul ei. Interesant este ca Maica Domnului este tinuta de Hristos pe bratul stang, dupa cum Maica Domnului L-a tinut pe Domnul pe cand era copil.



200 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page