Noul Testament ne prezinta, mai explicit decat Vechiul Testament, dumnezeiasca invatatura despre valoarea Sfintei Cruci pentru dreptcredinciosi, si aceasta ne ajuta mult sa expunem sistematic unele din temeiurile pentru indatorirea dreptcredinciosilor de a venera Sfanta Cruce:
a) Crucea este altarul divin real si istoric al crestinismului, altar pe care Domnul Hristos S-a adus, "o data, jertfa, ca sa ridice pacatele multora" (adica ale acelora care voiesc sa se mantuiasca) (Evrei 9, 28). Crucea este, deci, jertfelnicul lui Hristos, jertfelnic pe care El a fost si Jertfa sangeroasa, si Arhiereul care a adus-o, "pentru toti, spre iertarea pacatelor". Jertfa sangeroasa de pe cruce se prelungeste, pana la sfarsitul veacurilor, in Biserica, prin Sfanta Liturghie, ca jertfa nesangeroasa.
b) Crucea este "puterea lui Dumnezeu" (I Cor. 1, 18), pentru cei ce voiesc sa se mantuiasca, adica pentru cei ce cred. Cu puterea divina a Crucii se lauda Sfantul Apostol Pavel, in slabiciunile sale omenesti si in necazurile si stramtorarile pe care le indura (cf. Gal. 6, 14). Ea este "pecetea divina" de pe fata dreptcredinciosilor, pecete prin care acestia au scapat si scapa de urgiile vrajmasilor vazuti si nevazuti. Roadele puterii lui Dumnezeu, putere dobandita de cei ce sunt insemnati cu pecetea lui Dumnezeu, adica au chipul Sfintei Cruci pe fata lor, sunt realitati istorice, descrise si prezise in Vechiul Testament, unde se descrie nimicirea locuitorilor Ierusalimului: "Treci prin mijlocul cetatii, prin Ierusalim, si insemneaza cu semnul crucii" (adica cu litera "Tau", care, in alfabetul vechi, grec, avea forma unei cruci (+), pe frunte, pe oamenii care gem si plang", "dar sa nu va atingeti de nici un om care are pe frunte semnul". (Vezi Iezechiel 9, 4-6, traducerea romaneasca, precum si textul grec, in Septuaginta, sub notitele textului).
c) Crucea este semnul Fiului Omului, la a doua venire. Insusi Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai, care doreau sa afle timpul celei de a doua veniri a Lui, precum si timpul sfarsitului Lumii (Matei 24, 3), ca, intre semnele care vor fi, "atunci se va arata pe cer" (si) "semnul Fiului Omului" (Matei 23, 30), adica Sfanta Cruce. Cuvintele acestea arata, pe de o parte, ca Insusi Domnul Hristos confirma valoarea Sfintei Cruci, in iconomia divina, in istoria mantuirii neamului omenesc, si aici, in mod special, cinstea ei cea mai mare, la Judecata din urma, iar, pe de alta parte, aceste cuvinte sunt si o marturie, si o recunoastere ca Sfanta Cruce, "semnul Fiului Omului", pe cer, era cunoscuta, de catre ascultatori, ca un real semn divin, despre care n-a mai fost nevoie sa-L intrebe pe Domnul, nimeni, nimic.